Persoanele cu tulburare obsesiv-compulsivă (TOC) au gânduri persistente și supărătoare (obsesii) și folosesc ritualuri (compulsii) pentru a controla anxietatea pe care aceste gânduri o produc. Atunci când tulburarea obsesiv-compulsivă devine severă, aceste ritualuri pot ajunge să interfereze cu activitățile și relațiile de zi cu zi ale unei persoane. De exemplu, dacă o persoană în vârstă este obsedată de germeni sau de murdărie, aceasta poate dezvolta o constrângere de a se spăla pe mâini în mod repetat până când acestea sângerează. O obsesie cu intrușii poate determina o persoană să își încuie și să își încuie din nou ușile de mai multe ori înainte de a merge la culcare.

ADVERTISMENT

Numeroși membri AgingCare.com au împărtășit obsesiile și compulsiile celor dragi care îmbătrânesc pe Forumul Îngrijitorilor pentru a primi sfaturi și informații cu privire la aceste comportamente neobișnuite. Câteva compulsii comune includ următoarele:

  • „Tatăl meu în vârstă este obsedat de numărat”.
  • „Mătușa mea își spală părul de trei ori, față de o dată, deoarece trei este un „număr norocos” și unul nu este.”
  • „Mama mea în vârstă ascunde șervețele folosite, în baloți, peste tot în casă – în buzunare și mâneci, în pat, sub pat, în mașina de spălat, chiar și în mâncare.”

Realizarea unor astfel de ritualuri nu este plăcută pentru cineva care suferă de TOC. În cel mai bun caz, produce o ușurare temporară a anxietății create de gândurile lor obsesive. Tulburarea obsesiv-compulsivă este de obicei considerată o tulburare de anxietate pe tot parcursul vieții, dar atunci când o persoană în vârstă dezvoltă simptome mai târziu în viață, aceasta ar putea fi legată de apariția bolii Alzheimer sau a unui alt tip de demență.

Diferența dintre obiceiurile sănătoase și comportamentele compulsive

Oamenii sănătoși dezvoltă obiceiuri, cum ar fi să verifice de două ori dacă aragazul este oprit înainte de a ieși din casă, dar obiceiurile sunt efectuate fără gândire și au un scop direct în spatele lor (să se asigure că aragazul este oprit pentru a evita declanșarea unui incendiu). Diferența constă în faptul că persoanele cu TOC își îndeplinesc în mod repetat ritualurile, chiar dacă acest lucru este angoasant și interferează cu viața de zi cu zi. Ritualurile au un scop care nu are legătură cu acțiunea în sine (pentru a minimiza anxietatea cauzată de o obsesie.) Persoanele cu TOC experimentează un control limitat asupra compulsiilor lor.

Deși majoritatea adulților cu TOC recunosc că comportamentul lor ritualic este lipsit de sens, este posibil ca o persoană să nu-și dea seama că comportamentul lor este ieșit din comun. Unele ritualuri comune includ verificarea repetată a lucrurilor, atingerea lucrurilor (mai ales într-o anumită succesiune), rearanjarea lucrurilor sau numărarea lucrurilor. Persoanele cu TOC pot, de asemenea, să fie preocupate de ordine și simetrie, să aibă dificultăți în a arunca lucrurile (astfel încât acestea se acumulează) sau să acumuleze obiecte inutile.

Ce obsesii pot cauza comportamentul ritualic?

Obsesiile sunt gânduri recurente nedorite pe care o persoană le consideră deranjante. Un individ care are o personalitate obsesivă poate deveni frecvent preocupat de griji, dar cineva cu un adevărat TOC simte că nu are control asupra acestor gânduri intruzive și petrece mult timp agonizând din cauza lor. Anxietatea pe care o provoacă aceste gânduri angoasante este extremă și interferează cu capacitatea unei persoane de a funcționa și de a menține relații sănătoase.

Câteva obsesii comune includ faptul de a avea gânduri frecvente de violență față de alții sau față de sine, gânduri sexuale nedorite persistente sau de a avea gânduri care sunt interzise de convingerile religioase ale cuiva. Perfecționismul este o altă obsesie care face ca un individ cu TOC să se fixeze pe uniformitate, exactitate sau pe minimizarea defectelor sau greșelilor.

Cât de frecvent este TOC?

TOC afectează aproximativ 2,2 milioane de adulți americani, iar problema poate fi însoțită de alte probleme de sănătate mintală, cum ar fi tulburările de alimentație, tulburările de panică și depresia. Afectează bărbații și femeile în număr aproximativ egal și apare, de obicei, în copilărie, adolescență sau la începutul vieții adulte. Cercetările indică faptul că TOC ar putea exista în familie. Evoluția bolii este destul de variată, iar simptomele pot apărea și dispărea, se pot atenua în timp sau se pot agrava.

Dacă TOC devine sever, poate împiedica o persoană să lucreze sau să își îndeplinească responsabilitățile normale acasă. Persoanele cu TOC pot încerca să își controleze simptomele prin evitarea situațiilor care le declanșează obsesiile sau prin consumul de droguri și/sau alcool.

Similitudini între TOC și demență

În timp ce studiile nu au făcut încă o legătură explicită între TOC și demență, se pare că există o anumită încrucișare între cele două afecțiuni. De exemplu, persoanele în vârstă cu boala Alzheimer și demență frontotemporală pot avea gânduri obsesive și pot dezvolta un comportament ritualic care îi nedumerește pe îngrijitorii lor. De fapt, unele comportamente emergente legate de demență în stadiile incipiente pot oglindi îndeaproape ciclurile obsesiv-compulsive care sunt caracteristice TOC.

ADVERTISMENT

Anxietatea generalizată este frecventă la vârstnicii cu demență, pe măsură ce aceștia se străduiesc să înțeleagă ceea ce îi înconjoară și să continue să funcționeze la un nivel „normal” în ciuda provocărilor cognitive din ce în ce mai mari. Lipsurile în memoria pe termen scurt îi pot determina să repete anumite comportamente, asemenea unor ritualuri. Dacă un vârstnic nu are un istoric de comportament obsesiv sau compulsiv și începe să prezinte simptome de TOC mai târziu în viață, este important să se facă imediat o programare la medic.

Tratamente pentru TOC

TRATAMENTUL PENTRU TOC este de obicei tratat cu psihoterapie bazată pe expunere, în care oamenii se confruntă cu situații care le provoacă frică sau anxietate și devin desensibilizați față de acestea. Medicamentele, cum ar fi antidepresivele, sunt uneori folosite împreună cu terapia. Deoarece TOC cauzează adesea probleme în viața de familie și afectează adaptarea socială, terapia de familie poate fi, de asemenea, recomandată pentru a promova o înțelegere a tulburării și pentru a ajuta la reducerea conflictului.

Pentru pacienții mai în vârstă cu demență, terapia poate fi benefică doar în stadiile foarte timpurii ale afecțiunii. Pe măsură ce declinul cognitiv se agravează, medicamentele și tehnicile non-farmaceutice, cum ar fi redirecționarea și validarea, sunt de obicei cele mai bune metode pentru gestionarea anxietății la pacienții cu demență.

.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.